Sari direct la conținut

Pentagonul la Kogalniceanu

Potrivit unor surse oficiale americane, in foarte scurt timp va fi anuntata decizia administratiei SUA de a amplasa o baza militara americana in localitatea Mihail Kogalniceanu din judetul Constanta. Locatia este deja inclusa in planul Pentagonului, aflat in momentul de fata in dezbaterea Congresului SUA.

Baza Americana de la Mihail Kogalniceanu va avea rangul unui centru regional de pregatire a trupelor americane din Europa de Est, ce vor fi desfasurate in diverse teatre de operatiuni. In planul americanilor, baza va include si poligonul Babadag.

Impreuna cu facilitatile aeroportuare de la Kogalniceanu si cele portuare din Constanta, tot centrul va constitui un sistem integrat de pregatire, stationare si expeditie pentru fortele americane.

Acest centru va diferi in mod fundamental de bazele americane clasice, din perioada Razboiului Rece, desfasurate in Europa. Dimensiunea sa in materie de trupe si tehnica va fi una flexibila, in functie de misiunile ordonate de Pentagon.

In perspectiva, exista oportunitatea ca Centrul regional de pregatire de la Kogalniceanu sa fie pus de Pentagon si la dispozitia NATO, pentru pregatirea unor operatiuni comune. Exemplul cel mai elocvent pentru misiuni comune SUA-NATO este Afganistanul. Acolo sunt in desfasurare in paralel doua operatiuni: Enduring Freedom, condusa de americani si ISAF, sub comanda NATO.

Este posibil ca si Brigada Multinationala din Sud-Estul Europei (SEEBRIG), ce are comandamentul in judetul Constanta, sa fie certificata de NATO si trecuta ca atare sub comanda Aliantei.

Zilele acestea, SEEBRIG este deja evaluata de o delegatie a Comandamentului Sudic al NATO din Italia. Semnalele sunt incurajatoare si perspectivele zonei de Sud-Est a Romaniei sunt dintre cele mai bune, cu un centru regional al Pentagonului la Kogalniceanu si o brigada NATO la Constanta.

Ministerul roman al Apararii urmeaza sa fie instiintat oficial de aceasta decizie dupa ce planul Pentagonului va avea aprobarea Congresului SUA.

Prin vocile cele mai autorizate, presedinte, premier si ministrul Apararii, tara noastra a transmis Administratiei SUA ca este interesata de o prezenta militara americana pe teritoriul sau. Pentru doar cateva luni de prezenta in Dobrogea, la inceputul operatiunilor din Irak, fortele americane au investit peste 20 de milioane de dolari in infrastructura locala si in servicii.

Aceasta suma se va amplifica exponential in cazul infiintarii unui centrul regional.

Pozitia strategica a Romaniei a fost punctul forte al optiunii Pentagonului.

Deschiderea spre Caucaz, accesul din Marea Neagra spre Mediterana, timpul excelent de zbor spre destinatii importante precum Cartierul general al NATO sau spre Bagdad (trei ore) sunt doar cateva dintre argumente.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro