Sari direct la conținut

Petrom, scoasa nevinovata de Consiliul Concurentei

Evenimentul Zilei

Dupa cinci ani de investigatii, Consiliul Concurentei sustine ca nu a strins suficiente dovezi care sa confirme ca SNP PETROM, cea mai mare companie romaneasca de petrol, a profitat de pozitia sa pe piata carburantilor.

La inceputul anilor 2000, mai multe firme private de pe piata carburantilor, inclusiv compania austriaca OMV, proaspatul proprietar al PETROM, s-au plins Consiliului in privinta practicilor anticoncurentiale ale companiei de stat.

Concret, acestia reclamau faptul ca Petrom le impune sa cumpere carburanti doar din depozitele proprii, la pret mai mare, si nu de la poarta rafinariei, mai ieftin, asa cum procedasera pina atunci. Micii benzinari sustin ca nu sint de acord cu concluziile Consiliului Concurentei si ca vor sa mearga mai departe cu plingerile deoarece practicile Petrom le-au injumatatit profiturile.

Pina la sfirsitul saptaminii viitoare, Consiliului Concurentei trebuie sa se pronunte: a avut sau nu un comportament abuziv si o pozitie dominanta pe piata carburantilor compania Petrom, in perioada 1999-2000? Acuzatia a fost formulata la inceputul anului 2000 de cinci comercianti privati de carburanti: Shell Romania, OMV Mineraloel Bucuresti, AGIP Romania, MOL Romania si Asociatia Benzinarilor

Particulari. Acestia au reclamat la Consiliul Concurentei faptul ca Petrom, companie controlata de stat, ii dezavantajeaza prin politica de preturi discriminatorie.

“Petrom a impus ca preluarea combustibilului de catre societatile private al caror obiect de activitate il formeaza vinzarea de astfel de produse sa se realizeze doar de la depozitele SNP Petrom, si nu de la rafinarii”, se arata in plingerea adresata Consiliului Concurentei.

Profituri limitate

De ce au reclamat firmele private o astfel de hotarire? Petrom detinea la acea data monopolul extractiei de titei si era cel mai mare furnizor de carburanti de pe piata interna. Benzina si motorina produse de Petrom in rafinariile proprii erau vindute atit prin benzinariile SNP, cit si catre concurenta.

Numai ca, la un moment dat, Petrom a luat decizia de a-si alimenta doar propriile statii de distributie direct de la rafinarii, ceilalti clienti fiind obligati sa cumpere carburanti de la depozitele companiei.

Pretul cu care erau vindute produsele din depozite era mai mare decit cel de la poarta rafinariei, deci mai dezavantajos, au sustinut benzinarii privati. Ei spun ca, prin aceasta diferenta la pretul de achizitie, PETROM le-a limitat, indirect, profiturile. “Benzinarii privati au pierdut in ultimii sase ani cel putin 50% din profiturile potentiale.

Pentru ca avea monopolul productiei de titei si isi regla de aici profiturile, Petrom si-a permis sa vinda carburantii la statiile proprii cu adaos minim. Ca urmare a politicii de preturi a SNP, o benzinarie privata a pierdut in medie 100.000 de euro/an”, declara Paul Gheorghiu, presedintele Patronatului Benzinarilor Particulari.

Consiliul, sesizat acum cinci ani

Cit timp s-a aflat sub obladuirea statului, Petrom nu a avut probleme cu Consiliul Concurentei. Asa se explica faptul ca, desi reclamatiile au fost depuse in anii 1999 si 2000, cercetarile au fost declansate abia anul acesta, la scurta vreme dupa ce statul semnase contractul de privatizare a Petrom.

Paul Gheorghiu sustine ca timp de cinci ani nu a fost intrebat despre aceasta reclamatie si nici nu i s-a solicitat vreun document care sa sustina acuzatiile din plingere. Dupa semnarea contractului cu grupul austriac OMV, Consiliul Concurentei a decis ca aceasta problema trebuie clarificata si a declansat o investigatie in ritm alert.

Saptamina viitoare, cind este programata o intrunire a plenului Consiliului, se va da si verdictul.

Raportul favorabil lasa o portita

In raportul preliminar, responsabilii cu cercetarea cazului propun inchiderea dosarului, “intrucit investigatia nu a condus la descoperirea unor dovezi suficiente privind incalcarea legii, care sa justifice impunerea de masuri sau sanctiuni de catre Consiliul Concurentei”. Aceasta formulare, favorabila Petrom, lasa totusi o portita nemultumitilor.

Acestia ar putea influenta concluzia finala daca ar avea posibilitatea sa demonstreze cu documente ca afacerile lor au avut de suferit din cauza “practicilor abuzive” ale fostei companii de stat. Surse din cadrul Consiliului Concurentei ne-au declarat ca Petrom si-a insusit concluziile raportului preliminar.

Benzinarii privati spun ca nu pot fi de acord cu concluzia Concurentei si ca vor sa mearga mai departe. Ei se tem ca “monopolul Petrom se va transforma intr-un monopol OMV”, ceea ce ii va impiedica in continuare sa-si dezvolte afacerile.

Lidia Truica, Mihaela Balea

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro