Sari direct la conținut

Politistele indragostite pun in pericol securitatea Israelului

Evenimentul Zilei

Agentele din contingentul feminin al Politiei israeliene de frontiera au fost acuzate ca intretin relatii intime cu tineri palestinieni carora le furnizeaza informatii rezervate. Denuntarile au plecat de la soldatii evrei care supravegheaza punctele de control militar.

Ziarul israelian “Maariv” a relatat ca soldatii care au facut aceste denunturi – si in opinia carora relatiile colegelor lor de breasla le pun securitatea in pericol – au subliniat ca sefii nu au luat in seama protestele lor.

Potrivit soldatilor, agentii din contingentul feminin care fac parte din efectivele politiei de frontiera, aflata in subordinea Politiei Nationale, obisnuiesc sa-i informeze pe prietenii lor palestinieni despre functionarea punctului de control, schimburile de tura si faciliteaza cunoscutilor lor intrarea in Israel, eludind, dupa cit se pare, controalele autoritatilor evreiesti.

Un ofiter a declarat ca, potrivit normelor in vigoare, “soldatii aflati in serviciu nu trebuie sa aiba relatii cu populatia locala”, iar in cazul in care acestea au loc, vinovatii trebuie mutati imediat la alt punct de control.

Autoritatile militare care ancheteaza plingerile incearca, pe de alta parte, sa clarifice veridicitatea unor zvonuri potrivit carora o agenta a politiei de frontiera a intretinut relatii sexuale cu un coleg intr-o magazie folosita pentru depozitarea vestelor antiglont.

Cazul s-a petrecut la unul din punctele cele mai aglomerate de control militar din Cisiordania, Kalandia, in apropierea taberei de refugiati palestinieni cu acelasi nume si prin care tranziteaza zilnic mii de persoane si vehicule ce fac legatura intre Ierusalim si nordul Cisiordaniei.

Un purtator de cuvint al armatei israeliene a declarat ca, deocamdata, cercetarile in acest caz nu au adus dovezi care sa impuna deferirea ei justitiei.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro