Povestea incredibilelor torturi indurate de un altfel de disident

Nu a facut politica si nu a facut parte din grupul celor care s-au opus „terorii rosii” ce a asuprit Romania comunista. A fost un maramuresean care la varsta marilor intrebari (17 ani) a avut curajul sa fuga din „raiul” comunist. Gavrila Buju a fost un altfel de disident, care a cunoscut ce inseamna Securitatea si Militia comunista.

Gavrila Buju (Gabi, cum ii spun prietenii) isi povesteste incredibila aventura a tineretii cu detasarea celui care acum traieste intr-o tara in care democratia are rang de lege: Canada. Nascut in Borsa, si-a petrecut copilaria in zona Rotundu, pe un varf de munte, unde parintii lui si-au ridicat o casa.

O copilarie care a fost oaza de liniste si cumintenie in care Buju visa ca va ajunge sa calatoreasca in lume, departe de traiul amar al parintilor lui. Viata grea de la inceputul anilor ’60, zbaterea parintilor pentru cele zilnice l-au maturizat mai repede pe mezinul familiei Buju. Cu ochi de copil, a perceput corect ce inseamna comunismul si ce perspective avea intr-un orasel ca Borsa.

Decizia

„Am simtit ca ma sufoc, ca locul meu este altundeva si m-am hotarat sa plec, sa vad si alte locuri, sa vad cum traiesc romanii”, si-a inceput Buju povestea. Parintii sai nu au inteles dorinta mezinului de a colinda prin tara, asa ca a plecat fara acordul lor, desi era convins ca mama sa va suferi, ca si el de altfel.

Nu a iesit niciodata din Borsa, dar a ajuns fara probleme, la nici 17 ani, in Constanta, Bucuresti, Craiova, Arad si Timisoara. Si-a terminat scoala profesionala, s-a angajat si a lucrat din greu, asa cum era obisnuit de acasa. Dorul de Borsa, de parinti, dar si de libertatea dupa care tanjea si pe care nu o gasise, l-au dus in Arad, unde avea un var.

Acesta i-a povestit de „lumea din Vest” si atunci a stiut ca trebuie sa ajunga acolo.

Fuga

A plecat la Timisoara, unde si-a gasit repede de lucru fiind mester bun in motoare de tot felul si manuia cu pricepere fel si fel de masini grele (tractor, buldozer, draga etc.). Aici a cunoscut oameni care stiau cum se face rost de valuta, de produse care nu se gaseau pe piata sau harti pentru a putea ajunge in Italia.

Alaturi de doi prieteni de conjunctura a studiat granita si in noapte de 24 decembrie 1978 a fugit din tara, avand doar ciocolata si bani in buzunare. Avea 17 ani. Dupa multe peripetii si multe zile petrecute prin muntii Iugoslaviei, cei trei au ajuns in Trieste (Italia) intr-un lagar pentru refugiati.

A stat doua saptamani si si-a intocmit actele pentru emigrare, dar dorul de familie si regretul ca nu l-a luat in aventura vietii sale si pe varul sau din Arad l-au determinat sa… se intoarca in tara! Pare o nebunie, dar tineretea l-a ajutat pe Buju sa faca drumul inapoi fara probleme. In Timisoara s-a intalnit cu prieteni care stiau ca a fugit din tara si care s-au mirat ca a venit inapoi.

Nu si-a gasit varul, dar a fost rugat de patru fete sa le duca in Italia. Cu greu a acceptat si a facut din nou drumul peste granita. In Belgrad au fost prinsi de Militia sarbeasca. Buju a fost separat de fete si, in urma unui proces rapid, a fost condamnat la un an inchisoare.

Tortura borseana

In arestul sarbilor, Buju a facut greva foamei, pentru a fi ascultat de comandantul inchisorii. Dupa o saptamana a fost dus la comandant, care i-a ascultat povestea si rugamintea de a fi predat organelor de Militie romanesti. Probabil, tineretea si darzenia borseanului au determinat autoritatile din Iugoslavia sa-l predea romanilor.

„Dupa ce am ajuns la Timisoara am fost batut cu pumnii si picioarele, cu pulanul la talpi si mi se spunea Din Borsa a venit dupa mine un militian, poreclit Roscatu’. Am ajuns in orasul meu sub escorta si incatusat. Dupa o saptamana plina de torturi m-au transportat sub escorta la Viseu. Acolo am fost dus ca un animal, intr-o odaie plina de sange. Dimineata m-au luat la batai.

Erau doi militieni, unul tinea o funie in mana, altul cu o bata groasa ma altoia. Mi-au crapat capul, spunandu-mi: Dimineata m-au pus sa ma spal, sa nu se vada nici o picatura de sange. Mi-au dat o palarie sa ascund rana si am fost dus la Sighet, la faimoasa temnita. Au urmat alte torturi. Am crezut ca nu voi iesi viu. Auzeam noaptea (intre orele 1 si 5) oamenii torturati.

La Marinica

Dupa o saptamana am fost adus la Baia Mare, la colonelul Marinica. M-au interogat, mi-au cerut sa scriu tot, cum am fugit, traseul, orasele, cu cine am vorbit, ce am spus la sarbi, la italieni. Doua saptamani au continuat cu batai si amenintari. Eu am scris acelasi lucru, ei spuneau ca mint si ma bateau iar. M-au bagat in . O incapere cu trei pereti de ciment si o usa de fier.

Nu incapeai numai drept si cu umerii bine stransi catre corp, din tavan picura apa rece, miscai capul, cadea pe spate, stateai drept cadea pe cap, dupa doua ore cedai fizic, psihic si te vedeai mort. Am primit domiciliu fortat in Borsa, fiind sub 18 ani”, ne-a povestit Buju intamplarile din 1977.

Evadarea

Dupa acest episod, Buju a plecat din nou. De data aceasta insotit de un grup de romani. Au reusit sa ajunga la granita cu Italia, dar au fost din nou prinsi de graniceri. Pe drumul spre Belgrad, a reusit sa fuga de sub escorta impreuna cu varul sau si dupa peripetii demne de filmele de aventuri, au ajuns in Italia. In 1979, Buju a ajuns in Canada si a reusit ce si-a dorit.

O familie, o casa, o afacere. Totul prin munca si rabdare. Dupa Revolutie, a reusit sa ia legatura cu familia din Romania. Povestea lui Buju a aparut in romanul „Destine romanesti” aparuta la Chisinau (de altfel, i-a ajutat pe fratii romani din Moldova in mai multe proiecte, doar din altruism si din dorinta de a vedea, cum ne-a spus, „Romania Mare”).

„E la fel ca inainte”

A fost si in Borsa si a vazut ca multe nu s-au schimbat fata de perioada anilor ’70. Sufletist, a ajutat cum a putut bisericile, scoala, prietenii si familia. Dezamagit de ce a vazut si auzit a inceput sa trimita sesizari autoritatilor (Politiei, Primariei Borsa, ambasadelor din Canada sau unor politicieni canadieni si americani).

„Jaful din padurile Borsei, nerespectarea drepturilor omului, dreptului la proprietate, mafia de acolo trebuie sa ajunga la cunostinta autoritatilor si a celor din lumea libera. Si la noi in tara trebuie ca legea sa fie respectata. In Canada nu se da mita, spaga. Acolo esti respectat”, spune Buju.

Aceasta atitudine, pentru unii prea rigida, de neinteles, dar normala pentru un om care a suferit si traieste intr-o tara libera, i-au adus necazuri mamei sale, desi are 74 de ani. Anul trecut, ea a fost amenintata, i-au fost omorate animalele si a fost tracasata. Buju a facut o sesizare la Politie, dar nu a primit nici un raspuns.

Solicitam IJP Maramures sa verifice situatia mamei borseanului-canadian si sa puna capat tracasarilor la care este supusa de cei care „fac legea in Borsa”. Oricum, subiectul nu e inchis. Cel putin pentru noi.