Sari direct la conținut

Prin rapa pentru o galeata cu apa

Desteptarea

Cu ani in urma, aici, de cate ori ploua mai tare, torentii care se formau pe versanti se scurgeau intr-un canal sapat pe campul din capatul satului. Dupa ce terenurile au fost date proprietarilor, acestia au astupat canalul astfel ca suvoaiele au luat-o pe ulita satului.

Cu timpul apele si-au croit prin mijlocul ulitei pana in vale un sant care s-a adancit din ce in ce mai mult pana ce a ajuns aproape o prapastie. „Si daca stropeste un pic, nu mai poti merge pe poteca, ne spune Elena Cojocaru. Pamantul se inmoaie si aluneci la fiecare pas”. Pentru a ajunge teferi acasa si cu galeata plina, oamenii din zona trebuie sa faca slalom printre obstacole.

„Nu mai pot, m-am nenorocit carand apa pe aceasta rapa”, ni se plange si Maria Ababei, o batrana in varsta de 74 de ani. Majoritatea satenilor de aici sunt batrani, neputinciosi. „Am platit toata iarna pe cineva ca sa ne aduca apa, pentru ca noi nu mai avem putere sa urcam si sa coboram rapa” afirma si sotii Ion si Maria Tataru, in varsta de 74 si, respectiv, 81 de ani.

Dar Ion Tataru, Vasile Anghel, Vasile Zaharia si multi altii nu se mai incumeta la acest drum si de teama de a nu-si pierde viata. „De doua ori am cazut in rapa, ne povesteste Ion Tataru. Prima data, anul trecut, si a doua oara, in aceasta iarna. Noroc ca era prin preajma un vecin de m-a ajutat sa ies”. Un necaz nu vine niciodata singur Dar nu numai acestea sunt necazurile.

„Malul se surpa din ce in ce mai mult si inainteaza pe terenul si spre casa mea” ne spune, vadit ingrijorata, Maria Ababei, a carei gospodarie este cea mai expusa riscului degradarii in urma fenomenului. Nu-i vorba ca satenii nu sunt feriti nici de inundatii. Cand ploua torential sau zile in sir, apa vine pe ulita ca Siretul, afirma ei.

„De fiecare data, trebuie sa pun scanduri la poarta, pe langa gard, pentru ca apa sa nu-mi intre in curte”, declara Marghioala Ababei, in varsta de 76 ani, vaduva, cu un copil cu handicap, pe care il creste din pensia ei de 700.000 lei. „Am pus dale pe ulita, in dreptul casei mele, ca sa nu se mai surpe terenul si sa nu-mi intre apa in curte, dar degeaba”, declara si Toader Vaman.

La randul lui, Chiriac Baluta este speriat la gandul ca „daca mai vin vreo doua ploi puternice, stalpul electric o sa cada”. Primarul promite sa rezolve problema Oamenii sustin ca daca administratia locala ar fi intreprins ceva la timp, nu s-ar fi ajuns aici. ?Am fost de mai multe ori la primarie, a venit primarul la fata locului, s-a uitat si a plecat fara sa ia vreo masura, afirma satenii.

A promis o data ca va aduce un tub pe unde sa se scurga apa, dar nu s-a tinut de cuvant. Nu a adus macar o masina cu balast, ca sa astupe groapa?. Pus in fata acestor acuzatii, Iorga Puscasu, primarul comunei Corbasca, se justifica prin faptul ca administratia locala a avut alte prioritati, care trebuiau rezolvate urgent.

„A trebuit sa alocam banii pe care ii aveam pentru amenajarea drumului principal Corbasca-Bacioi, lucram acum la cel care leaga Corbasca de Valcele, sustine primarul. Ne vom stradui sa obtinem bani pentru ca anul acesta sa rezolvam si situatia aceasta” ne-a dat sperante primul edil al comunei.

IMPORTANT! Reproducerea partiala sau totala a acestui text poate fi facuta numai cu acordul scris al Redactiei Desteptarea (dsa@desteptarea.ro).

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro