Sari direct la conținut

Rafila s-a răzgândit: cere demisia managerului Spitalului Sf. Pantelimon, în ziua în care procurorii fac percheziții în dosarul deceselor suspecte / Socea anunță că va demisiona

HotNews.ro
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, și Bogdan Socea, managerul spitalului Sf. Pantelimon din București, Foto: AGERPRES
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, și Bogdan Socea, managerul spitalului Sf. Pantelimon din București, Foto: AGERPRES

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat, miercuri, că cere demisia managerului și a directorului medical al Spitalului Clinic de Urgență „Sfântul Pantelimon”, „având în vedere funcționarea defectuoasă și neîncrederea publică generată de evenimentele din ultimele luni și de anchetele aflate în derulare”. Anunțul vine în ziua în care anchetatorii fac percheziții la locuințele unor angajați ai spitalului, în dosarul deschis după ce directorul de îngrijiri al unității medicale a acuzat că în perioada 4-7 aprilie, în secția ATI au decedat 17 pacienți după ce le-a fost redusă doza de Noradrenalină.

UPDATE: Managerul Spitalului Sf. Pantelimon, Bogdan Socea, a declarat, miercuri, pentru Libertatea, că își va depune „demisia de onoare”. „Nu sunt omul care să se agațe de funcție”, a afirmat Socea.

„Accesul la servicii medicale de calitate în spitalele de urgență este esențial pentru reușita reformelor și investițiilor derulate de Ministerul Sănătății, iar atitudinile care pun în pericol aceste obiective importante pentru sistemul de sănătate sunt de neacceptat”, arată Ministerul Sănătății în comunicatul transmis miercuri.

Managerul Spitalului Sfântul Pantelimon, Bogdan Socea, a fost numit în funcție printr-un Ordin semnat de ministrul Sănătății în octombrie 2021, spitalul aflându-se în subordinea Ministerului Sănătății.

În luna aprilie, imediat după izbucnirea scandalului morților suspecte, Rafila a trimis Corpul de Control la Spitalul Sfântul Pantelimon și a anunțat că nu a găsit nereguli. Corpul de Control al Ministerului Sănătății a concluzionat, în urma acuzațiilor privind decesele suspecte a 17 pacienți în secția ATI că „sesizările formulate de către angajații spitalului au la bază o comunicare defectuoasă între conducerea unității și persoanele în cauză”.

La rândul său, Comisia internă de analiză a Spitalului Clinic de Urgenţă „Sfântul Pantelimon, care a făcut în luna aprilie propriul control, a anunțat că nu a constatat „nicio abatere profesională”, subliniind că s-au respectat toate protocoalele şi procedurile terapeutice existente, iar „datele apărute în presă sunt generate de o stare conflictuală permanentă atât la nivelul conducerii spitalului, cât şi a Secţiei ATI”.

Ministrul Rafila declara atunci, public, că nu are niciun motiv să creadă că rezultatele anchetei interne de la Spitalul Sfântul Pantelimon „nu au fost obiective”.

INTERVIURILE HotNews.ro