Sari direct la conținut

Romania va avea o „clauza de siguranta” pentru integrarea in UE

Evenimentul Zilei

“Clauza de siguranta care va fi propusa si Romaniei in tratatul de aderare la Uniunea Europeana nu este o amenintare”, a declarat aseara, pentru Europa Libera, purtatorul de cuvint al Comisiei Europene, Jean Christophe Filori.

El a raspuns astfel declaratiei de marti a ministrului roman de Externe, Mircea Geoana, care isi exprima surprinderea fata de “clauza de siguranta” impusa Bulgariei, prin care UE si-ar rezerva dreptul de a amina aderarea tarii cu un an, daca va fi considerata insuficient de bine pregatita pentru a fi admisa in Uniune.

Mircea Geoana dadea asigurari ca Bucurestiul nu va accepta in graba o asemenea clauza, asa cum au facut bulgarii.

In replica, purtatorul de cuvint al Comisei Europene, Jean Christophe Filori, a sugerat ca si Romania va trebuie sa accepte o asemenea clauza, daca doreste cu adevarat aderarea la Uniune.

“Nu doresc sa intru acum intr-o polemica cu ministrul de externe al Romaniei, acesta este un subiect ce va fi discutat intre comisie si Romania.

Singurul lucru pe care il pot spune acum este ca aceasta clauza de siguranta este necesara atita timp cit intre incheierea negocierilor si aderarea in sine e o lunga perioada de timp, in care trebuie sa monitorizam indeaproape punerea in aplicare a angajamentelor asumate de tarile candidate in cadrul negocierilor” a aratat Jean Christophe Filori.

El a explicat ca o asemenea clauza va permite UE sa exercite anumite presiuni, pentru a se asigura ca toate eforturile au fost indreptate spre punerea efectiva in practica a reformelor.

“Trebuie sa reamintesc ca am avut astfel de clauze de siguranta si cu cele 10 tari care au aderat la UE la 1 mai, dar nu a fost nevoie sa le folosim, deoarece aceste tari si-au incheiat pregatirile la timpul potrivit.

Sa fim rationali: nu e vorba de o amenintare, ci doar un mod de a ne asigura ca totul va merge cum trebuie, si ca totul se va sfirsi cu bine in cele din urma”, a explicat purtatorul de cuvint al Uniunii Europene.

Presedintele Ion Iliescu a declarat, miercuri, ca introducerea „clauzei de precautie” in Tratatul de aderare la UE constituie „un fel de avertizare” si un semn de prudenta din partea UE.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro