Sari direct la conținut

Rusia avertizează din nou asupra unor consecințe „tragice și fatale” dacă Occidentul subestimează hotărârea Moscovei. „Se confruntă cu o mare putere nucleară”

HotNews.ro
​Serghei Riabkov, Foto: Alexei Danichev / Sputnik / Profimedia
​Serghei Riabkov, Foto: Alexei Danichev / Sputnik / Profimedia

Serghei Riabkov, ministrul adjunct de externe al Rusiei, a afirmat marți că, dacă Occidentul subestimează hotărârea Moscovei, acest lucru ar putea duce la consecințe „tragice şi fatale”, întrucât Statele Unite și aliații lor se confruntă cu o mare putere nucleară, notează Reuters.

Riabkov a susținut că Occidentul a subestimat „disponibilitatea Rusiei de a se apăra și de a-și urmări propriile interese în orice situaţie”.

„Nici nu vreau să mă gândesc că această subestimare ar putea deveni tragică şi fatală”, a spus oficialul rus, adăugând că Occidentul a ales să se confrunte cu o mare putere nucleară.

„Există diferite modalităţi de a răspunde acestei situaţii – retorice şi practice. Noi avem resursele de a transmite Occidentului semnale în ceea ce privește descurajarea nucleară, chiar şi în lipsa dorinţei adversarilor noştri de a purta un dialog serios. Dar există un pericol, care nu poate fi subestimat – ca partea lor să facă o greşeală. Noi vom încerca să nu facem”, a susținut ministrul adjunct de externe rus, în timpul unei conferinţe la Moscova.

„Sarcina noastră comună este de a preveni ca lumea şi, mai ales, lumea multipolară să alunece către haosul nuclear”, a insistat el.

Serghei Riabkov a fost întrebat la respectiva conferinţă dacă Rusia îşi mai poate asigura securitatea nucleară într-o eră a concurenței în domeniul Inteligenţei Artificiale, el răspunzând că progresele făcute de Rusia în ceea ce privește descurajarea nucleară vor garanta securitatea ţării „decenii la rând de acum înainte”.

INTERVIURILE HotNews.ro