Sari direct la conținut

Tarife cu 20% mai mici pentru destinatiile externe

Gardianul

Pentru majoritatea destinatiilor externe de vacanta, agentiile de turism au scazut tarifele in medie cu 20% fata de luna august. Clima din statiunile turcesti, grecesti sau spaniole permite petrecerea unui concediu plin de soare pana spre mijlocul lui octombrie.

Charterele, organizate pana la finele lunii

Astfel, o vacanta de zece zile la un hotel de cinci stele in Kusadasi, in regim demipensiune, costa acum 440-450 de euro de persoana, pret in care este inclus transportul cu avionul. Acelasi pachet de servicii putea fi achizitionat acum o luna cu 600-590 de euro.

La patru stele, in regim all inclusive, pachetul de servicii care include cazarea si transportul cu avionul (fara taxa de aeroport) costa intre 550 si 580 de euro, fata de 670-650 de euro in varf de sezon.

Zece zile la trei stele, in regim demipensiune costa, acum circa 410 euro (fata de circa 490-500 de euro la inceputul lui august), in timp ce pentru all inclusive la aceeasi categorie va trebui sa achitati 470-490 euro (de la 560-580 in perioada amintita).

Reduceri si mai substantiale se observa la pachetele care au inclus transportul cu autocarul, astfel incat puteti petrece o vacanta de zece zile la un hotel de trei stele, cu regim demipensiune, contra sumei de 240-260 de euro (fata de 320-340 euro acum o luna) sau 370-385 euro, la patru stele, all inclusive.

Spre Antalia, sunt organizate curse charter pana spre finele acestei luni, tarifele fiind cu circa 20% mai mici. Pentru Grecia, in Insula Creta, un pachet turistic de opt zile, transport cu avionul, demipensiune la un hotel de patru stele costa acum cu circa 10-15% mai putin decat in mijlocul lunii iulie.

Situatia se repeta si in cazul hotelurilor din statiunile spaniole, unde o vacanta costa acum cu peste 15% mai putin ca in perioada de plin sezon, ajungand, de exemplu, la 550-560 de euro pentru un hotel de trei stele sau la 650-660 euro la patru stele. Ambele pachete includ transportul cu avionul, cazarea si demipensiunea.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro