Televendeta: Eu sint cu Mad Max

Toata lumea are un supererou favorit. Printre prietenii mei as putea sa fac caracterizari psihologice dupa supereroul pe care l-au adorat. Introvertitii sint cu Batman, depresivii cu Omul Paianjen, expansivii il adora pe Superman, birfitorii si circotasii sint fanii Agentului 007.

De curind am vazut insa un supererou cam uitat, cam de planul doi, dar care e de departe cel mai tare, dupa mine: Mad Max. Max nu vorbeste, cam ia bataie de la toata lumea, este traumatizat (familia lui a fost hacuita in primul film din serie), este curajos din motive absolut meschine (benzina).

Max este un sofer eretic care, in timp ce cauta sa-si faca plinul, salveaza tot felul de oameni si face o multime de chestii bune accidental.

Mie mi se pare cel mai putin ipocrit supererou (are un “costum” – haine de piele – pe care-l poarta tot timpul, nu-l schimba cum fac ceilalti eroi cocheti), este extrem de dezinteresat in felul lui (isi plateste cu supra de masura existenta cotidiana) si, mai ales, nu este erou in ziare si reviste – asa cum sint Batman, Superman si Omul Paianjen.

El nu e o vedeta ambigua, semi-inventata de televiziuni, traieste intr-o lume in care chestiile astea nu mai conteaza, o lume incredibil de primitiva intr-un viitor nedefinit. In plus, nu stiu de ce, de cite ori vad seriile cu Mad Max nu simt ca s-a pus praful pe pelicula asa cum simt cind revad Omul Paianjen (supereroul pe care l-am divinizat in copilarie, pina sa apara Max).

Asa ca intrebarea e simpla: va tot uitati la filme cu supereroi – ramine sa va explicati de ce si care va place cel mai mult. Astept pe mail tipologiile voastre…

De cind m-am abonat la cablu sint intr-un conflict continuu cu firma distribuitoare. Pe linga faptul ca sint penalizat la singe daca intirzii plata (in avans!), sint mici chestii nesimtite care iti scot peri albi.

Scena in Drumul Taberei 34: ma duc sa platesc; o coada lunga; un birou jegos unde se fac platile (nu aer conditionat, nu nimic); niste doamne care vorbesc linistit la telefon inainte de a-ti lua in scirba banii; in acest timp, oamenii in virsta de linga mine incep sa capete culoarea lesinului in obraji la cele 40 de grade; sa te fereasca Dumnezeu sa indraznesti sa intrebi si de alte oferte pe

care le are compania. Asa ca am tras o concluzie simpla: contractul dintre mine si cei de la cablu este un fel de “eu nu te suport, tu nu ma suporti, dar nu putem unul fara altul”. Mai bine sa stabileasca plata cumva la mare distanta, la foarte mare distanta. Ne face rau sa ne privim lunar in ochi…