Sari direct la conținut

Ucraina respinge acuzaţia de „şantaj” a Ungariei privind suspendarea tranzitului de ţiţei de la compania rusă Lukoil

HotNews.ro
Mihailo Podoliak, Foto: Hennadii Minchenko/Ukrinform/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia
Mihailo Podoliak, Foto: Hennadii Minchenko/Ukrinform/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia

Decizia Ucrainei de a suspenda tranzitul de ţiţei de la compania rusă Lukoil către Ungaria şi Slovacia este în conformitate cu sancţiunile împotriva Rusiei şi nu reprezintă un şantaj, a declarat vineri agenţiei Reuters consilierul prezidenţial ucrainean Mihailo Podoliak, relatează Agerpres.

Kievul a decis luna trecută să blocheze transportul prin oleoductul Drujba, ceea ce a provocat la Budapesta şi Bratislava îngrijorări privind posibile penurii.

Luni, Ungaria şi Slovacia au reclamat situaţia la Comisia Europeană, cerând aplicarea unui acord de asociere care în interpretarea lor nu ar fi permis Ucrainei să întrerupă tranzitul petrolier.

Vineri, şeful de cabinet al premierului ungar Viktor Orban a afirmat că „şantajul” ucrainean împotriva Ungariei şi Slovaciei, care se opun războiului din Ucraina, este „necinstit”. Gergely Gyulas, citat de agenția maghiară MTI, a arătat că blocarea transportului de ţiţei ameninţă grav securitatea rezervelor de energie.

Consilierul prezidenţial ucrainean Mihailo Podoliak a reacţionat printr-un comunicat în care susţine că suspendarea tranzitului prin oleoductul Drujba „nu are nimic de-a face cu şantajul” din punctul de vedere al Ucrainei, iar „cu siguranţă Ungaria şi Slovacia nu se remarcă privind menţinerea păcii şi nu insistă pentru pace şi justiţie, ci doar pentru concesiuni faţă de Rusia”.

Oficialul de la Kiev a acuzat cele două ţări vecine că merg „împotriva curentului” Uniunii Europene, care susţine Ucraina în războiul cu Rusia. El le-a recomandat oficialilor de la Budapesta şi Bratislava să ceară Moscovei încetarea atacurilor asupra infrastructurii energetice şi a căilor de transport ucrainene.

Rusia atacă insistent cu rachete şi drone sectorul energetic al Ucrainei, care şi-a pierdut în ultimele luni jumătate din capacitatea de producţie. Ca urmare, pe întreg teritoriul ucrainean au loc pene grave de curent.

INTERVIURILE HotNews.ro