Sari direct la conținut

Un palestinian acuză Israelul că i-a ucis fiica de 16 ani în timp ce se uita pe geam

HotNews.ro
Un blindat israelian pe străzile devastate din Jenin, după un raid care a ucis cel puțin 30 de palestinieni / FOTO: Zain JAAFAR / AFP / Profimedia
Un blindat israelian pe străzile devastate din Jenin, după un raid care a ucis cel puțin 30 de palestinieni / FOTO: Zain JAAFAR / AFP / Profimedia

O fată palestiniană de 16 ani care a fost ucisă în orașul ocupat Jenin din Cisiordania săptămâna aceasta a fost împușcată de un lunetist israelian în timp ce se uita pe fereastra casei ei, a declarat miercuri tatăl ei, relatează Reuters.

Armata israeliană a declarat că analizează rapoartele cu privire la decesul lui Lujain Osama Musleh, marți, în timpul unei operațiuni majore în diferite zone din Cisiordania, care a implicat sute de soldați și vehicule blindate.

Osama Musleh a spus că trupele au înconjurat casa vecină când fiica lui a fost împușcată în frunte după ce a tras perdeaua pentru a privi afară.

„Nu s-a dus pe acoperiș, nu a aruncat o piatră și nu purta o armă”, a spus el. „Avea 16 ani. Singurul lucru pe care l-a făcut a fost să se uite de la fereastră și soldatul a văzut-o și a împușcat-o. Un glonț care i-a țintit fruntea”.

Peste 30 de palestinieni au fost uciși și au fost efectuate zeci de arestări în timpul operațiunii, care a început acum o săptămână în diferite zone din Cisiordania. Cei mai mulți au fost revendicați ca membri ai unor grupuri palestiniene armate precum Hamas, Jihadul Islamic sau Fatah, însă unii, precum Lujain, erau civili neimplicați.

Armata israeliană a declarat că a lansat operațiunea, cea mai mare din Cisiordania de luni de zile, pentru a contracara grupările militante susținute de Iran care pregătesc atacuri asupra civililor israelieni.

În ultima săptămână, trupele au purtat au schimbat focuri de armă cu luptători palestinieni, au deteriorat case și alte clădiri și au distrus porțiuni mari de drum în ceea ce se spune că este o vânătoare de dispozitive explozive improvizate.

Kamal Abu al-Rub, guvernatorul orașului Jenin, a declarat că trupele israeliene au făcut 12 incursiuni majore în Jenin de la începutul războiului din Gaza în urmă cu aproape un an. „Acesta este cel mai grav, cel mai dureros și opresiv”, a declarat el pentru Reuters.

El a spus că operațiunea, aflată acum la a opta zi, provoacă dificultăți majore oamenilor din oraș și din tabăra de refugiați adiacentă, o zonă dens populată care găzduiește mii de oameni ale căror familii și-au părăsit casele sau au fost alungate în timpul războiului din 1948 din Orientul Mijlociu.

INTERVIURILE HotNews.ro