Venind din provincie (I)

Vin din provincie dupa o absenta de cinci zile. Si scriu in graba aceste randuri. Mai am inca in fata ochilor imaginea campurilor pustii, nesecerate, sub un cer albit de canicula, si a ulitelor unde doar gastele mai rascoleau praful fierbinte, politicienii fiind ocupati acum cu altele.

Mai am inca in urechi vocea unei taranci batrane care mi-a spus, abrupt si fara nici o ezitare, ca, daca ar fi ceva mai tanara, ar pleca maine din Romania si nu s-ar mai uita inapoi. In aceasta stare de spirit, e normal, poate, sa vad in recentul „meci“ dintre Iliescu si Nastase o partida de „barbut politic“ jucata cu spatele la „Romania reala“.

O partida care, dincolo de Chitila, nu prea a avut „chibiti“, din cate mi-am dat seama.

Poate, nu s-au inselat, decat daca m-au banuit de altceva, cei care au remarcat ca folosesc un ton cand vorbesc de Ion Iliescu si altul cand vorbesc despre Adrian Nastase. Si ar trebui, probabil, sa dau unele explicatii, pentru a arata ca, la mijloc, sunt exclusiv perceptiile mele – corecte sau nu – despre cei doi.

Pe amandoi ii consider vinovati de tragedia pe care o traim ca popor amenintat sa ramana fara identitate, dar si vinovatiile lor si pericolele pe care le reprezinta sunt diferite, cred eu.

Pe Ion Iliescu nu l-am banuit niciodata de coruptie. Pe Adrian Nastase, in schimb, da. Am auzit prea multi zicand despre el ca e „primul intre corupti“. Asta nu inseamna ca-l socot inocent pe Ion Iliescu. Recent, dl presedinte s-a facut foc si para impotriva „individualismului feroce care ii transforma pe unii in fiare“.

Daca ar fi fost mai putin ezitant si mai putin obisnuit cu fuga de adevar, ar fi fost si mai explicit. Ar fi spus, cu amaraciune, ca, de-a lungul tranzitiei, Romania a devenit o jungla. O jungla unde e ridicol sa mai discuti despre idealuri, deoarece te lovesti la fiecare pas de „fiare“ care se ospateaza din nefericire ca hienele din cadavre.

Dar oricat as crede ca Ion Iliescu nu e el insusi „o fiara“ (dimpotriva, e singurul care mai are tresariri umane), n-as putea ocoli o indoiala neplacuta.

Nu-l va fi apasand, oare, niciodata gandul ca „fiarele“ care ii displac acum atat de mult (il includ aici pe Nastase) s-au invartit, o vreme, in jurul lui, sub forma de „mielusei“? As putea pune temei pe repulsia pe care i-o starnesc lui Ion Iliescu „fiarele“ (desi o presupun sincera), abia in momentul cand domnia sa ar avea taria de a recunoaste ca a fost

„pastorul“ lor. Cine oare, in afara de naivii care-l iau in serios ca partid si in afara de trepadusii care se duc oriunde e un oscior de ros, poate vedea in PSD altceva decat o haita de „fiare“? Eu, cel putin, asa il vad. Lui Ion Iliescu i-a placut, cu siguranta, sa fie socotit o „locomotiva electorala“. Si a fost.

Dar ce a tras dupa ea aceasta locomotiva? Toti marii corupti de azi din PSD, viitoarele „fiare“, se aflau in vagoane, in ipostaza conjuncturala de „mielusei“. Stateau si asteptau. Din cand in cand, scoteau capul pe fereastra, facand semne amoroase spre „locomotiva“.

Dupa care se uitau cu jind spre paduri, spre fabrici, spre cladiri, spre terenuri (inclusiv cele de vanatoare) cu gandul la prada care va urma. Il scuza, deci, pe Ion Iliescu faptul ca el, personal, nu e corupt? Ma tem ca nu. Si ca nu poate beneficia nici de scuza biblica a celor care „n-au stiut ce fac“. Caci o asemenea scuza nu poate fi valabila pentru sefii de stat.

Nastase, arogant cum il stim, nu se poate gandi, bineinteles, la scuze. Si daca Iliescu isi prezideaza prejudecatile si utopiile, de aceea nu intelege ca ne aflam (oricat am vorbi de NATO si de UE) intr-o criza nationala, lui Nastase nu-i pasa de asta, imi e foarte limpede.

Presupun – si am motive pe care le voi expune ulterior – ca pe Nastase nu-l intereseaza din Romania decat terenurile (plus lacurile!) pe care poate pune mana si modul cum se proiecteaza umbra sa pe celelalte. In sinea lui, ii dispretuieste, probabil, pe amaratii de voturile carora are nevoie pentru a intra in saloanele de la Bruxelles.

Adica, e, spre deosebire de Iliescu, un impostor „ca om de stanga“.