Sari direct la conținut

VIDEO Taifunul Yagi a devastat insula chineză Hainan și a ajuns în Vietnam. Vântul a avut viteze de 234 km/h

HotNews.ro
VIDEO Taifunul Yagi a devastat insula chineză Hainan și a ajuns în Vietnam. Vântul a avut viteze de 234 km/h
Taifunul Yogi a ajuns în Vietnam Foto: NHAC NGUYEN / AFP / Profimedia

Taifunul Yagi, cea mai puternică furtună din Asia în acest an, a atins coastele Vietnamului de nord, după ce a devastat insula chineză Hainan, unde a ucis două persoane și a provocat rănirea altor zeci, informează Reuters.

Yagi s-a format la est de Filipine la începutul săptămânii, provocând moartea a cel puțin 16 persoane în arhipelag. Sâmbătă la prânz a ajuns în districtele insulare ale Vietnamului de nord, cu viteze ale vântului de până la 160 km/h, mai mici decât cea atinsă în Hainan în ziua precedentă, de 234 km/h.

Orașul de pe coastă Haiphong, un centru industrial cu 2.000.000 de locuitori în care se află fabrici ale multinaționalelor și ale producătorului local de automobile VinFast, este printre cel mai afectat, autoritățile anunțând că părți ale orașului au rămas fără energie electrică.

Vântul a spart geamurile clădirilor și a rupt crengi ale copacilor. Străzile orașului sunt pustii, locuitorii respectând apelul autorităților de a rămâne la casele lor.

În ziua precedentă, în insula Hainan (10.000.000 locuitori), furtuna a culcat arborii la pământ, a inundat drumurile și a lăsat 800.000 de gospodării fără curent.

Vietnam a evacuat circa 50.000 de persoane din orășelele de coastă și a mobilizat 450.000 de militari, au anunțat autoritățile de la Hanoi.

Timp de câteva ore, a fost suspendată activitatea pe patru aeroporturi, inclusiv Noi Bai de la Hanoi, cel mai aglomerat din nord, fiind anulate 300 de zboruri. Școlile au fost închise în 12 provincii, inclusiv în capitală.

Săptămâna trecută, taifunul Shanshan a lovit sud-vestul Japoniei, cea mai mare furtună cu care s-a confruntat arhipelagul nipon în ultimele decenii. Yagi este numele japonez pentru „capră” și pentru constelația Capricornului.

INTERVIURILE HotNews.ro