Sari direct la conținut

Bardella, liderul extremei-drepte franceze, îl critică pe Kylian Mbappe pentru că a denunțat „extremele”: „Când ai un salariu foarte, foarte mare, când ești multimilionar…”

HotNews.ro
Bardella, liderul extremei-drepte franceze, îl critică pe Kylian Mbappe pentru că a denunțat „extremele”: „Când ai un salariu foarte, foarte mare, când ești multimilionar…”
Kylian Mbappe Sursa foto: John SPENCER / Sipa Press / Profimedia

Liderul extremei-drepte franceze, Jordan Bardella, l-a criticat marți pe fotbalistul Kylian Mbappe pentru apelul prin care starul echipei naționale i-a îndemnat pe tineri să voteze împotriva „extremelor” la alegerile legislative covocate luna aceasta, scrie Reuters.

„Am mult respect pentru fotbaliștii noștri, fie că este vorba de Marcus Thuram sau Kylian Mbappe, care sunt idoli ai fotbalului și idoli pentru tineret … Dar trebuie să-i respectăm pe francezi, trebuie să respectăm votul tuturor”, a declarat Bardella, la postul de televiziune CNews.

„Când ai norocul de a avea un salariu foarte, foarte mare, când ești multimilionar (…) atunci sunt puțin jenat să-i văd pe acești sportivi (…) că dau lecții unor oameni care nu se mai pot descurca, care nu se mai simt în siguranță, care nu mai au șansa de a trăi în cartierele pline de agenți de securitate”, a mai spus el.

Căpitanul echipei naționale de fotbal a Franței, Mbappe, care se bucură de o popularitate uriașă, a declarat duminică, în timpul unei conferințe de presă înaintea meciului de deschidere al „cocoșilor galici” la Euro 2024, că „extremele bat la ușile puterii”.

„Noi suntem o generație care poate face diferența. Vedem că extremele bat la ușa puterii și avem ocazia să modelăm viitorul țării noastre”, a spus fotbalistul, făcând apel ca tinerii să iasă la vot.

Atacantul Marcus Thuram îi îndemnase anterior pe oameni să „lupte zilnic” pentru a împiedica Adunarea Națională (Rassemblement National – RN), partidul lui Bardella și al lui Marine Le Pen, să ajungă la putere.

Mbappe nu s-a referit în mod explicit la RN, dar a spus că susține aceleași valori și poziții ca Thuram.

„Kylian Mbappe este împotriva opiniilor extreme și împotriva ideilor care divizează oamenii. Vreau să fiu mândru să reprezint Franța, nu vreau să reprezint o țară care nu corespunde valorilor mele sau valorilor noastre”, a declarat Mbappe.

Acest apel a rezonat cu unii tineri din cartierul în care a crescut Mbappe, o suburbie defavorizată a Parisului, dar a fost imediat criticat de RN.

Bardella a făcut aceste declarații marți, la o zi după ce Franța a câștigat partida cu Austria de la Euro 2024, meciul de deschidere al „cocoșilor galici”, în care Mbappe a suferit o fractură de nas.

Partidul eurosceptic și anti-imigrație al lui Bardella are prima sa șansă reală de a câștiga puterea națională în scrutinul din 30 iunie și 7 iulie. Sondajele de opinie plasează în mod constant RN pe primul loc, după decizia șocantă a președintelui Emmanuel Macron din această lună de a dizolva parlamentul.

Un sondaj OpinionWay-Vae Solis realizat pentru Les Echos și Radio Classique, publicat sâmbătă, anticipează că RN va conduce în primul tur al alegerilor parlamentare cu 33% din voturi, în fața Frontului Popular (alianța partidelor de stânga), creditat cu 25%.

Sondajele mai arătă că tabăra centristă a lui Macron se situează la 20%.

Între timp, președintele Federației Franceze de Fotbal, Philippe Diallo, a declarat, în cadrul unei conferințe de presă la cantonamentul din Germania al echipei, că jucătorii sunt liberi să își exprime opinia. El a îndemnat partidele politice să nu folosească aceste comentarii în beneficiul lor.

INTERVIURILE HotNews.ro