Sari direct la conținut

Revelionul in Austria, mai ieftin decat pe Valea Prahovei

Gardianul

Tariful pentru un sejur de cinci zile la un hotel de patru stele din Viena in timpul sarbatorilor de iarna este de 370 euro de persoana, de aproape doua ori mai mic decat cel perceput de hotelurile de rang similar din Sinaia sau din Poiana Brasov. Mai precis, la un hotel de trei stele din Sinaia, tariful pentru vacanta de iarna este de 625 euro de persoana, iar in Poiana Brasov – 480 euro.

Preturile practicate de hotelierii din Predeal sunt similare cu cele ale hotelierilor vienezi. Astfel, in cazul in care este asigurata numai demipensiunea si cina festiva de Revelion, tariful este de circa 285 euro, in timp ce sejururile care includ doua cine festive, mese pe baza tichetelor valorice si divertisment ajung la 380 euro.

„Hotelurile au mentinut in mare parte tarifele de anul trecut, majorarile fiind de circa 6-7% in lei daca tinem cont de inflatie. Chiar si asa, preturile sunt cam mari, mai ales pe Valea Prahovei”, a declarat vicepresedintele Asociatiei Nationale a Agentiilor de Turism (ANAT), Sorin Niculescu, citat de Mediafax.

Agentiile de turism au oferte mult mai ieftine cu sejururi in timpul sarbatorilor de iarna in Turcia. Petrecerea a opt zile la un hotel de cinci stele in Istanbul si in Kusadasi costa 350 euro. Sejururile pentru petrecerea Revelionului peste granitele tarii costa pana la 700 euro.

Cele mai profitabile locatii din punct de vedere al raportului calitate-pret vor fi in aceasta iarna Egiptul si marile orase europene, precum Roma, Viena, Praga, potrivit reprezentantului ANAT.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro