Studentul Nastase, micul propagandist comunist

“Progresul uman impinge inevitabil acest sistem (capitalist – n.r.) catre disparitie”, profetea Adrian Nastase in revista “Tinarul leninist” (1972)

Vi-l imaginati pe Adrian Nastase, in vremea studentiei, cu doua degete vinturate cu disperare in aer? “Tovarasa! Tovarasa! Eu!… Eu!…”. Mugur Ciuvica, lider al Actiunii Populare, in colaborare cu asociatia “Militia spirituala” si l-au imaginat. Au cercetat si au descoperit o intreaga colectie de “contributii” ale actualului premier PSD la…

faurirea societatii socialiste multilateral-dezvoltate. Au pus toate acestea la un loc si le-au dat publicitatii pe site-ul asociatiei ASPEC (apropiata de Emil Constantinescu), sub titlul “Adrian Nastase – 20 de ani de comunism (1969-1989)”.

Povestea “micului propagandist” incepe in 1969. Intr-un lunar studentesc al Universitatii Bucuresti, “Universitas”, tinarul student Adrian Nastase publica un articol intitulat “Jurnal de boboc”, in care vorbea despre mindria de a fi contemporan cu recentele modificari ale legii invatamintului.

“Acest blazon ne confera niste drepturi concrete si, daca pot spune, formidabile, dar care obliga, in acelasi timp, la seriozitate in pregatirea noastra, pentru a putea deveni specialisti de nadejde ai patriei noastre socialiste”. Remarcabil este si inceputul “Jurnalului”: “1 octombrie se pare a nu fi o zi ca toate celelalte”.

De la “Universitas”, Adrian Nastase face un semnificativ pas inainte in cariera sa politica si ajunge sa publice in… “Tinarul leninist”. “Teoria marxista este interesata de sensul evolutiei societatii capitaliste si de teoriile care o reflecta.

Este evident ca aceasta societate s-a transformat in cei 3-400 de ani de existenta, dar progresul uman impinge inevitabil acest sistem catre disparitie”, scria Nastase in 1972.

Interesant este ca in bibliografia folosita de autor pentru redactarea articolului din “Tinarul leninist” apare, la un moment dat, si lucrarea “Eseuri despre revolutia stiintifica si tehnica” al carei autor este… Valter Roman.

Nimeni altcineva decit tatal viitorului coleg de guvernare capitalista, Petre Roman, premier al cabinetului in care Adrian Nastase era ministru de externe. Ce mica e lumea…

Dez-ar-ma-re, paaaaace!

Urmeaza perioada anilor ‘80, in care texte semnate Adrian Nastase umplu la propriu “Revista Romana de Drept” cu salivante elogii la adresa lui Nicolae Ceausescu.

Sa luam citeva exemple: “In apelul pentru dezarmare si pace, adoptat la 30 octombrie 1981 de Frontul Democratiei si Unitatii Socialiste din Romania, pe baza orientarilor stabilite de presedintele Nicolae Ceausescu, presedintele FDUS, se arata: “Consideram ca fortele iubitoare de pace de pretutindeni, popoarele, trebuie sa se manifeste cu cea mai mare energie pentru a determina

guvernele, parlamentele, conducerile statelor sa abordeze o politica noua, constructiva, patrunsa de o raspundere maxima pentru soarta si viitorul popoarelor si pacii mondiale”” (nr. 12/1981).

“Conceptia romaneasca in problemele pacii si dezarmarii se intregeste intr-un tot unitar ce s-a amplificat in permanenta, prin contributia majora a presedintelui Nicolae Ceausescu la formularea orientarilor de ansamblu si a propunerilor concrete prezentate in acest domeniu in cadrul diferitelor foruri internationale” (nr. 9/1982).

In razboi cu Freedom House de doua decenii

In anul 1983, tinarul propagandist se ia de guler cu reputata organizatie “Fredoom House”. Unde? In Revista Academiei Stefan Gheorghiu, scoala cadrelor PCR.

“Asemenea puncte de vedere, dupa care denumirea de drepturi ale omului ar fi o formula moderna ce ar acoperi in realitate “drepturile naturale”, reflecta o anumita tendinta de a minimaliza drepturile elementare ale omului, de a le incorseta in tiparele societatii occidentale. (…

) Aceasta tendinta este ilustrata de activitatea unei institutii din New York, intitulata “Freedom House” (“Casa libertatii”), care si-a propus sa inventarieze drepturile civile si politice in lume si, ca atare, sa stabileasca anual “studiul comparativ al libertatii”.

Aceasta cercetare ierarhizeaza pe o scara descrescinda de la 1 (“state libere”) la 7 (“statele cele mai putin libere”). Acest gen de abordare cantitativa, nerealista, superficiala, a fost insa criticata chiar de literatura occidentala”.