Sari direct la conținut

Ce șanse are Kamala Harris să îl învingă pe Donald Trump în alegerile prezidențiale din noiembrie

HotNews.ro
Ea îi îngrijorează pe finanțatorii republicani, are un nume recunoscut, iar greii Partidului Democrat încep să se alinieze în spatele ei. Vicepreședinta SUA, Kamala Harris, ar fi succesorul firesc al președintelui Joe Biden dacă acesta ar ceda presiunilor crescânde și ar renunța la candidatura din partea partidului la alegerile din noiembrie 2024, spun democrații de top, scrie duminică Reuters.
Ce șanse are Kamala Harris să îl învingă pe Donald Trump în alegerile prezidențiale din noiembrie
Vicepreședinta SUA, Kamala Harris, prezentă la a 30-a ediție a Essence Festival of Culture, în New Orleans, pe 6 iulie 2024. Sursa foto: Soul Brother/Soul B Photos/Shutt / Shutterstock Editorial / Profimedia

Acum, donatorii, activiștii și oficialii partidului se întreabă: „Are ea o șansă mai bună decât Biden de a-l învinge pe Donald Trump?”. Biden a declarat în repetate rânduri că rămâne în cursă.

Harris, în vârstă de 59 de ani, fost senator al SUA și procuror general al Californiei, ar fi prima femeie care va deveni președinte al Statelor Unite dacă va ajunge candidatul partidului și va câștiga alegerile din 5 noiembrie. Ea este prima persoană afro-americană și asiatică care a ocupat funcția de vicepreședinte.

Mandatul ei de 3 ani și jumătate la Casa Albă a fost caracterizat de un început lipsit de strălucire, de o fluctuație a personalului și de portofolii politice inițiale, inclusiv pentru supravegherea migrației din America Centrală, care nu au produs succese majore.

Încă de anul trecut, multe persoane din interiorul Casei Albe și din echipa de campanie a lui Biden se temeau, în mod privat, că Harris reprezintă o slăbiciune pentru campanie. Situația s-a schimbat semnificativ de atunci, consideră oficialii democrați, pe măsură ce ea a făcut un pas înainte în ceea ce privește dreptul la avort și i-a curtat pe tinerii alegători.

Ea „este mândră să fie partenerul lui de candidatură (Biden – președinte, Harris – vicepreședinte, n.r.) și așteaptă cu nerăbdare să fie alături de el pentru încă patru ani”, au declarat reprezentanții de campanie ai lui Biden pentru Reuters.

Unele sondaje o creditează pe Kamala Harris cu șanse mai bune decât Biden

Sondajele recente sugerează că Harris s-ar putea descurca mai bine decât Biden împotriva lui Trump, candidatul republican, deși s-ar confrunta cu o competiție strânsă.

Un sondaj CNN publicat pe 2 iulie a arătat că alegătorii îl favorizează pe Trump față de Biden cu șase puncte procentuale, adică 49% la 43%. De asemenea, Harris se află în urma lui Trump, cu 45% față de 47%, dar în marja de eroare.

De asemenea, sondajul arată că independenții o susțin pe Harris cu 43%-40% față de Trump, iar alegătorii moderați din ambele partide o preferă cu 51%-39%.

Un sondaj Reuters/Ipsos realizat după dezbaterea televizată dintre Trump și un Biden ezitant a arătat că Harris și Trump sunt aproape la egalitate, 42% susținând-o pe ea și 43% pe republican.

Doar fosta Primă Doamnă Michelle Obama, care nu și-a exprimat niciodată interesul de a se alătura cursei, a fost mai bine cotată printre posibilele alternative la Biden.

Un sondaj intern distribuit de reprezentanții campaniei lui Biden după dezbatere arată că Harris are aceleași șanse ca Biden de a-l învinge pe Trump, 45% dintre alegători declarând că ar vota-o pe ea, față de 48% cu Trump.

Democrați influenți, printre care deputatul Jim Clyburn, care a jucat un rol-cheie în victoria lui Biden în 2020, deputatul Gregory Meeks, congresman de New York și membru senior al Congressional Black Caucus, și Summer Lee, democrată din Pennsylvania, au semnalat că Harris ar fi cea mai bună opțiune pentru a conduce lista dacă Biden alege să se retragă.

Liderul minorității din Camera Reprezentanților, Hakeem Jeffries, le-a semnalat, de asemenea, în privat, același lucru parlamentarilor, a precizat un consilier din Congres.

„Aș prefera ca Biden să rămână” candidatul democraților

Harris este luată atât de în serios, încât doi donatori republicani au declarat pentru Reuters că ar prefera ca Trump să se confrunte cu Biden decât cu ea.

„Aș prefera ca Biden să rămână pe poziție”, decât să fie înlocuit de Harris, a declarat Pauline Lee, care a strâns fonduri pentru Trump în Nevada după dezbaterea din 27 iunie. Lee a afirmat că, în opinia ei, Biden s-a dovedit a fi „incompetent”.

Și personalități de pe Wall Street, un important centru democrat de strângere de fonduri, încep să indice o preferință.

„Biden este deja în urma lui Trump și este puțin probabil să poată depăși acest decalaj, având în vedere stadiul actual al campaniei sale. Cu vicepreședintela Harris, probabil că se îmbunătățesc șansele democraților de a prelua Casa Albă”, a declarat Sonu Varghese, important strateg la Carson Group, o companie de servicii financiare, după dezbatere. „În acest moment, șansele ei sunt potențial mai mari decât cele ale lui Biden”, a adăugat el.

Majoritatea americanilor o văd pe Harris într-o lumină negativă, la fel ca pe ambii candidați care își doresc un nou mandat la Casa Albă.

Casa de sondaje Five Thirty Eight afirmă că 37,1% dintre alegători o aprobă pe Harris și 49,6% o dezaprobă. Aceste cifre se compară cu 36,9% și 57,1% în cazul lui Biden, respectiv 38,6% și 53,6% în cazul lui Trump.

Femeile, alegătorii de culoare și războiul din Fâșia Gaza

De când Curtea Supremă a abrogat dreptul constituțional al femeilor la avort, în 2022, Harris a devenit cea mai importantă voce a administrației Biden privind drepturile reproductive, o problemă pe care democrații mizează pentru a-i ajuta să câștige alegerile din 2024.

Unii democrați cred că Harris ar putea mobiliza grupurile de orientare democrată al căror entuziasm pentru Biden a dispărut, inclusiv pe votanții de culoare, pe votanții tineri și pe cei care nu sunt de acord cu modul în care Biden a gestionat războiul dintre Israel – Hamas.

„I-ar mobiliza pe membrii de culoare și din Asia-Pacific ai coaliției noastre (…) i-ar readuce imediat în rândurile noastre pe tinerii din țara noastră care se simt descurajați”, a afirmat Tim Ryan, un fost congresman democrat din Ohio, într-un editorial recent.

De asemenea, femeile democrate și republicane din suburbii s-ar putea simți mai bine reprezentate cu ea în cursă decât cu Trump sau Biden, a spus el.

În calitate de vicepreședinte, strategia publică a lui Harris în Israel este identică cu cea a lui Biden, deși ea a fost primul lider de rang înalt al guvernului american care a făcut apel la încetarea focului, în martie.

„Simpla schimbare a candidatului nu rezolvă îngrijorarea centrală” a mișcării, a declarat Abbas Alawieh, membru al mișcării naționale „Uncommitted”, care nu l-a votat pe Biden în alegerile primare din cauza sprijinului acestuia pentru Israel.

Dacă Biden s-ar retrage, ar putea exista o competiție între alți democrați pentru a deveni candidatul partidului la prezidențiale.

Dacă partidul ar alege un alt candidat în locul lui Harris, unii democrați spun că ar putea pierde sprijinul multor alegători de culoare care au fost esențiali pentru victoria electorală a lui Biden din 2020.

„Nu există nicio alternativă în afară de Kamala Harris”, a declarat Adrianne Shropshire, director executiv al BlackPAC, un grup de sensibilizare a alegătorilor de culoare.

„Dacă Partidul Democrat crede că are probleme acum cu baza sa (electorală), care este confuză (…), și nu o va în calcul pe femeia de culoare, vicepreședinta (Harris), atunci nu cred că Partidul Democrat își va reveni cu adevărat”, a adăugat Shropshire.

Citiți și:

INTERVIURILE HotNews.ro