Banul – iadul politicii

Cu totii – cei interesati de economie – asteptam, an de an, rezultatele investigatiei jurnalistice facute de colegii nostri de la Revista „Capital”. Top 300 a devenit mai mult decat un „almanah” al celor mai prosperi dintre romani – din tara sau din diaspora – un catalog de bani, averi, poze, povesti – este si un reper.

Dupa lansarea topului, inca un an de zile se fac trimiteri la clasamentul „Capitalului”, in variate situatii: de la iubiti de manechine si fotomodele – denumiti „domni din Top 300”, pana la suspiciuni legate de vizorul PNA, ori al Politiei economice.

Apoi, cei 300 de oameni cu stare sunt clasificati in: burlaci, femei, tineri, politicieni, producatori sau importatori, new entry ori veterani. E, intr-un fel, o radiografie a societatii noastre – banuite ca s-ar mai fi maturizat – dovedind ca nu a evoluat cine stie ce, dar scotand la iveala si domenii care, in mod paradoxal, merg ca pe roate.

As numi aici privatii din constructii – scot capul, la tot pasul, vile, vilisoare, mall-uri, chiar cartiere, intr-un soi de razbunare logica si sentimentala, ca ce, n-am avut de-ajuns, sa ne indestulam acum, cat se mai poate – adica atat cat vor mai fi terenuri libere.

Apoi, industria masinilor – sumedenia de modele si firme importatoare, circulatia sufocata si sufocanta, companiile si bancile care acorda leasing – iata o alta mare afacere care a crescut pana la cer si nu da semne ca s-ar opri.

Comertul… infloritor si multicolor, variat si piperat, daca e sa ne luam dupa preturile de pe strazile centrale – Bulevarde Magheru si Cai ale Victoriei cumparatorului, in lupta cu monotonia si cenusiul ofertei de dinainte de ’89.

Sportul! Ah, sportul! Nu ma pot gandi decat la Adi Mutu, care e pe cale sa dea cu piciorul unei averi fabuloase din pricina unor capricii juvenile. Dar acesti bani exista, sunt palpabili, lumea si viata sportului – in special a fotbalului – rodesc dimineata, la pranz si seara, nu doar toamna, ca pepenii.

Si mai este show-ul… de televiziune, din sali de spectacole… o sursa de venit pentru o groaza de oameni: de la masinisti, portari, dactilografe, pana la regizori, vedete, art directori.

Si mai e si presa – citita si vorbita. Se invart bani cu lopata. E goana dupa publicitate – o alta zona productiva si in plina ascensiune – e competitia intre a fi stralucitor, informat, prompt, primul – si a nu fi deloc, ori, in extremis, prea putin.

Politica? Aparent, legal si oficial – e o ramura saracuta foc. Ceva mai mult decat profesorii, scriitorii, medicii, cercetatorii. In practica – explozie de capacitati financiare.

In afara oamenilor politici care, dintr-un bun inceput, s-au lansat, in paralel, si in afaceri, ori au intrat in business-ul politicii, dupa ce pusesera pe fagas manos business-ul propriu zis, restul – detasamente intregi de senatori, deputati, consilieri, referenti, ministri, secretari, directori, directorasi, functionarasi – stau cu partea dorsala pe saci de bani, stransi, cica,

prin umilinta meniului zilei – iaurt cu covrigi – in cativa anisori de demnitate publica, sau de apropiere de aceasta – prin natura meseriei.

Aici e aici! Cum rezolvam aceasta problema de psihologie economica a poporului roman, care a vazut ca – pe langa doi-trei oameni cu minte si idei – s-au inavutit, peste vara, alte cateva zeci de prichindei, care au stiut sa stoarca pentru a acumula azi, maine si poimaine ce n-au reusit generatii de lorzi si regine, in tari democratice si putred de bogate de cand se stiu ele.

Cum sa-i crezi pe cuvant pe politicienii care vin la televizor sa ne vorbeasca despre cat s-au zbatut ei pentru binele tarisoarei asteia, cat s-au dat ei cu capul de pamant sa ne fie bine si cum ailalti – intotdeauna ailalti – sunt hrapareti, nesatui, nebuni dupa confort, lux si boierie.

Moralisti – de stanga, centru ori dreapta – care, dupa ce-si recita poezia la televizor, se-arunca in jacuzzi, inmiresmati cu esente de fructul pasiunii – si isi zambesc in barba mult prea ingrosata de calorii in exces: „Na, ca i-am facut si de data asta!”.

Politica e un iad, o stim, dar e din ce in ce mai mult un iad financiar. Se fura pe capete – dar e o virtute – altfel nu te baga nimeni in seama de la partid, ca n-ai cum sa sustii campania. Care costa. Si care este!