Sari direct la conținut

Dan Tartaga s-a predat la Politia Brasov

Realitatea Romaneasca

Omul de afaceri brasovean Dan Tartaga, condamnat la doi ani de inchisoare pentru inselaciune, s-a predat ieri la Politia Brasov, dupa ce, cu o zi in urma, politistii brasoveni au anuntat ca acesta este cautat pentru executarea mandatului de arestat.

Omul de afaceri brasovean s-a prezentat joi la Politie, dupa ce miercuri seara anuntase telefonic ca intentioneaza sa se predea si ca nu se sustrage urmaririi penale, ci ca a intarziat din motive de sanatate. In prezent se afla in arestul Politiei si urmeaza ca, in decurs de cateva zile, sa se finalizeze formalitatile pentru transferarea sa la Penitenciarul Codlea.

Tartaga a refuzat sa apara in fata presei.

Mandatul de arestare pe numele lui Dan Tartaga a ajuns la Brasov marti seara, iar politistii brasoveni au anuntat miercuri ca omul de afaceri a fost cautat la domiciliul sau si al parintilor sai, dar nu a fost gasit.

La 11 martie anul trecut, acuzat de inselaciune, instigare la fals si uz de fals pentru ca nu a onorat un contract cu Sidex Galati, Tartaga a fost condamnat la 11 ani de inchisoare de Tribunalul Galati.

In urma apelului avocatilor lui Tartaga, Curtea de Apel Galati a redus pedeapsa la sase ani. Omul de afaceri a facut recurs la Inalta Curte de Casatie si Justitie, care a admis recursul declarat impotriva deciziei penale a Curtii de Apel Galati. Instanta suprema l-a condamnat pe Tartaga la doi de inchisoare cu executare.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro