Sari direct la conținut

La PSD, nimic nu se pierde, totul se refoloseste

Evenimentul Zilei

“Curatenia” facuta de PSD pe listele de candidati lasa senzatia ca restul partidului ar trebui sa se incoloneze la batut matanii ca a scapat de asemenea indivizi. Incompetenti, treziti din somnul dulce de parlamentar doar de pauza de masa sau de vreo afacere antamata pe culoare.

Unii, grei la vorba, cu mari probleme de acorduri in exprimare, altii, iuti in invirteli si imbirligati intr-un paienjenis de afaceri consolidate in ani de cumetrii politice. Majoritatea posesori de vile, terenuri, conturi, masini cu multi cai-putere si putini kilometri. Partidul ar fi trebuit sa rasufle usurat si sa ferece bine usile dupa ei.

In loc de asta, agitatia ultimelor zile arata ca respectivii vor fi reciclati de nou-infiintata Agentie de plasare a fortei de munca pesediste, condusa de Viorel Hrebenciuc. Pe principiul ca la PSD nimic nu se pierde, totul se refoloseste. Un principiu vechi cit partidul, bazat pe fratia de cruce a intereselor economice. Doar asa a fost posibil ca oamenii sa fie intersanjabili la rosul ciolanului.

Cind nu s-a mai putut cu parlamentul, au fost dirijati catre administratia locala, iar cind s-au redus procentele acolo, au fost plasati prin directii si managemente la societati comerciale. Totul in paralel cu afacerile personale care infloreau. Ar fi de reamintit vinzoleala care a cuprins partidul dupa alegerile locale si eforturile depuse pentru bietii someri din consiliile pierdute.

Ca PSD nu e ingrat si nu-si lasa oamenii de izbeliste, sa se recalifice in jungla care este piata fortei de munca, ar fi de inteles. Mai ales ca, daca totusi nu pierde alegerile, va avea nevoie de tot ce e suflare pesedista pentru a o implanta in structurile descentralizate. Iar daca pierde, e mai precaut sa-si plaseze oamenii in functii de pe acum.

Asa se face ca deja s-au gasit disponibile trei posturi de prefecti, sapte de consuli si altele in administratia centrala.

Problema e, ce folos pot aduce personaje precum cele maturate de pe listele de candidati? Sa luam citeva exemple. La judetul Bihor au fost scosi Alexandru Retegan – fost activist cu propaganda in Comitetul Municipal PCR Oradea, trecut prin trei partide: PSM, PUR si PSD – si Mihai Bar, anchetat de Parchet pentru ca a instrainat spatii ale ATCOM, unde era presedinte, evident, scos de sub urmarire.

La Brasov s-au retras “din motive personale” Ion Seche si Gheorghe Dutu. Primul are actiuni pe la vreo cinci firme, Fabrica de Scule din Risnov fiind cumparata de sotie cu 14 miliarde lei, datoriile, sterse de guvern anul trecut, ridicindu-se la 60 miliarde. La asa afaceri, e firesc ca averea sa cuprinda terenuri, o casa de 791 mp si multe, multe depozite in banci.

Si lista continua tot asa. Nu trebuie sa fii Hrebenciuc ca sa-ti dai seama ca asemenea someri de lux nu au nici cea mai mica nevoie de Agentia de plasare. PSD stie prea bine ca toti acestia nu vor muri de foame. Ba dimpotriva. Atunci? Concluzia este una singura: PSD nu vrea sa piarda controlul asupra mafiei economice.

Strategia e simpla, odata implintati in functii, toti acesti pesedei vor fi greu de inlaturat de catre un alt guvern.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro