Sari direct la conținut

National 6-0 Poli Iasi

Gazeta Sporturilor

Dupa 2-2 cu Farul si 0-1 in Regie, cu Sportul, partida cu Iasiul era privita de catre liderul Diviziei A drept ocazia perfecta de a da semnalul iesirii din moartea clinica in care elevii lui Olaroiu pareau intrati.

Prima repriza, insa, a reconfirmat diagnosticul, „bancarii” construind anevoios si creindu-si o singura oportunitate de a marca, prin Caramarin (24), dar capitanul gazdelor a fost blocat in ultima clipa de catre Perenyi.

Intrarea lui Mitrovici a dinamitat atacul Nationalului si a bagat in sperieti defensiva lui Popa. Beneficiind si de interventiile comice ale lui Arcanu, bosniacul a marcat cum si cind a vrut, secondat fiind cu brio de Chihaia. Culmea e ca, pe linga cele 5 goluri, bucurestenii mai puteau marca inca pe atitea, mitanul secund putind figura oricind intr-o antologie a fotbalului ofensiv.

Dupa ce cistigase in Ghencea, Popa visa la un succes si in Cotroceni. Cu vestitii comici Arcanu, Ionescu sau Bernard te faci de ris si in curtea scolii, daramite in Divizia A.

–––––––––––––––––––––––––––

Miclea a jucat cu otita

Criza de efectiv din lotul lui Poli l-a fortat pe antrenorul Ionut Popa sa-l foloseasca pe Romulus Miclea, chiar daca acesta sufera de otita, urmind un tratament cu antibiotice. El risca chiar ca infectia sa se intinda si asupra maxilarului. De asemenea, iesenii au avut doar 6 rezerve, dintre care Adrian Ilie, Bordianu si Bilba au avut si ei probleme medicale, nefiind recuperati total.

y Ovidiu Minea

Abiodun in tribuna

Mijlocasul nigerian Agunbiade Abiodun a lipsit de la meciul de aseara cu Poli Iasi, el suferind o contuzie puternica la coaste in meciul din etapa trecuta cu Sportul. Dupa ce a primit o lovitura puternica cu crampoanele in spate, „bancarul” s-a antrenat separat toata saptamina, nefiind refacut complet pina la ora meciului.

Abiodun a urmarit meciul de la tribuna 0, alaturi de impresarul sau Marcel Popescu. y Anamaria Neagu

Andone si Zenga prezenti in Cotroceni

La meciul de aseara au fost prezenti in tribuna Ioan Andone si Walter Zenga. Cei doi tehnicieni au venit pentru a urmari pe viu viitoarele adversare ale echipelor pe care le antreneaza: Steaua va juca pe 30 octombrie cu FC National, iar Dinamo va juca restanta cu Poli Iasi pe 3 noiembrie.

Alaturi de acestia, la partida au mai asistat Marius Lacatus si Tete Moraru pentru a-i monitoriza pe posibilii jucatori care ar putea fi selectionati la echipa nationala. y Valentin Damian

Cartonase rosii impotriva rasismului

Inainte de inceputul meciului, cind cele doua formatii au patruns pe teren, jucatorii ambelor echipe si cei 4 arbitri au tinut in mina cite un cartonas rosu pe care l-au aratat catre tribune. Acest gest a fost impus, prin intermediul LPF si FRF, de UEFA, forul european care duce o campanie impotriva rasismului. y Valentin Damian

POLI AEK – FC ARGES 0-2

Fara doza de sustinere morala a Timisoarei, Poli e aidoma unui sofer incepator, bulversat in traficul aglomerat al unei metropole. Aseara, cu Argesul suferind al „Colonelului” Moldovan, jucatorii timisoreni s-au ratacit o prima repriza pe teren, cautind in zadar o portita spre poarta lui Danut Coman.

Ca un taur furios s-a aruncat in atac Timisoara, dar corida violeta a a fost rapid domolita de Prepelita (7), care a zguduit plasa cu un trasor de senzatie.

Dupa 10 minute s-a trezit si galeria lui Poli, dar jocul inestetic al elevilor lui Multescu a scos peri albi tribunei. Buia (9) si Mircea Oprea (11) si-au incercat norocul la poarta lui Coman, dar portarul pitestean s-a asezat ca un baraj in fata timisorenilor.

Deloc impresionati de avintul Timisoarei, soldateii lui Moldovan au fost in doua rinduri aproape de a semna sentinta umilintei prin Emil Dica (31) si Vrajitoarea (42).

In partea secunda s-a trezit si orgoliul banatean, insa doar in tribune, pentru ca pe teren baletul dizgratios al alb-violetilor a continuat in nota din prima repriza. De partea cealalta, Bilasco nu a mai gresit tinta (69), ingropind iluziile unui public care a sperat in redresare.

Sare pe rana a pus si asistentul Savaniu, care a anulat eronat golul lui Poenaru (77), dar soarta partidei se stabilise dupa o repriza de joc.

10 minute de tacere

Suporterii lui Poli au decis sa sanctioneze evolutiile slabe ale favoritilor lor si au afisat un banner pe care scria: „Dupa ore de umilinta … 10 minute de tacere”. Dupa exact 10 minute, ultrasii au inceput sa-si incurajeze echipa. „Consideram ca a fost un avertisment si speram ca jucatorii l-au inteles”, a declarat Marius Babuciu, unul dintre liderii Commando Viola.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro