Sari direct la conținut

Stolojan s-a retras sau…a fost retras?

HotNews.ro

Din declaratiile principalilor actori politici, se contureaza trei variante de explicatii pentru retragerea lui Theodor Stolojan din cursa prezidentiala. Prima porneste chiar de la anuntul facut de el.

„Din pacate, drumul meu in cursa prezidentiala se incheie aici”, spunea Theodor Stolojan pe 2 octombrie.

„Starea mea de sanatate ma opreste din acest drum. Problemele de sanatate cu care ma confrunt pot fi remediate acum. Daca nu ma concentrez acum asupra lor, risca sa se agraveze iremediabil. Renunt la cursa prezidentiala cu regret.”

Santajul politic

A doua zi, cel de-al doilea co-presedinte al Aliantei Dreptate si Adevar, liderul PD Traian Basescu a respins aceasta idee, afirmand ca Teodor Stolojan era santajat politic.

„De mai bine de o luna aveam discutii frecvente cu Theodor Stolojan pe tema renuntarii la cursa prezidentiala, de mai bine de o luna dansul a deschis discutia necesitatii renuntarii la cursa prezidentiala.

Era intr-un stress teribil, nu este adevarat ca are nu stiu ce boli, nu stiu ce operatii, Teodor Stolojan nu face nici o operatie, are nevoie doar de odihna ca sa iasa din santajul la care continuu era supus.”

Presedintele interimar al PNL Calin Popescu Tariceanu a declarat ca fostul lider al partidului, Theodor Stolojan, nu are o boala incurabila, dar ca starea lui de sanatate s-ar fi deteriorat daca nu intervenea la timp.

„Nu cred ca Stolojan ar fi avut un alt fel de fisa medicala decit cea a unui om sanatos”, a adaugat Tariceanu.

Presiunile din PNL

Candidatul PSD la presedintie, Adrian Nastase, a respins ipoteza santajului, dand vina pe mediul in care traia Stolojan.

„Afirm cu toata taria si cu toata responsabilitatea ca nu a existat din partea PSD sau a institutiilor statului vreo forma de santaj la adresa lui Theodor Stolojan.

Numeroasele intalniri ale lui Basescu cu unii dintre liderii liberali au creat o atmosfera care a dus intr-adevar la o presiune psihologica foarte puternica asupra lui Theodor Stolojan, care probabil ca a inteles ca eforturile lui nu erau urmate pe masura cuvenita.”

Potrivit noul presedinte interimar al PNL, Calin Popescu Tariceanu, cat si unei declaratii a premierului Adrian Nastase, Theodor Stolojan a parasit tara in dimineata zilei de 3 octombrie.

Calin Popescu Tariceanu a mai anuntat ca Biroul Executiv al PNL a decis sa propuna desemnarea lui Traian Basescu drept candidat la Presedintie al Aliantei PNL-PD.

Aceasta propunere a fost adresata Delegatiei Permanente, care se va intruni luni, la ora 10.00.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro